De ce iubim mărturiile pentru botez?

 

 

Ca popor creştin-ortodox, am fost binecuvântaţi şi înzestraţi cu un ritual foarte sfânt încă din primele zile ale vieţii - Botezul. Sfântul Botez reprezintă cea dintâi taină dintre toate Tainele Sfintei Biserici creştine, care din spusele Sfântei Evanghelii după Ioan, se face doar prin apă şi din Duh. A aduce pe lume un copil sănătos este un miracol, iar fericirea se dublează atunci când poţi aduce pe lume mai mulţi prunci. Urmează botezul, o altă activitate cu o însemnătate enormă, mult aşteptată şi unde pregătirile se fac cu multă dragoste şi multă voie bună.

 

 

În această zi, de-a lungul timpului s-a păstrat tradiţionalul obicei de a dărui mărturii de botez. Mărturiile de botez oferă simplitate dar în acelaşi timp eleganţă. Fie că ne pregătim să ne creştinăm pruncul sau suntem cei care vom asista la botezul prietenilor, vom dărui sau vom primi în dar mărturii de botez. Cu ele, amintirea acestei zile însemnate va rămâne vie încă mult timp înainte pentru familie şi pentru invitaţi. Micile daruri personalizate sunt oferite în semn de mulţumire pentru prezenţă şi, desigur, în semn de apreciere.

 

 

 

Create sau achiziţionate după propriul gust şi după preferinţele părinţilor, acestea nu trebuie să fie neaparăt scumpe şi arătoase. Modestia uneori trage balanţa în favoarea sa. Oricât nu ar costa şi orice nu ar reprezenta, mărturiile vor fi întotdeauna frumoase, apreciate la justa valoare şi vor fi şi binevenite. Suvenire oferite din suflet, cu suflet care au menirea să sugereze imaginea unei petreceri de botez care s-a petrecut ca un eveniment foarte frumos şi care nu merită să fie uitat prea curând. Micile obiecte, de fapt, poartă o încărcătură enormă de emoţii plăcute, atenţie şi stimă oferite cuiva. Pe lângă acest fapt, ţin să adaug că mai şi sunt sufletul unei familii frumoase. În dependenţă de alegere, redau foarte clar aura, caracterul şi spiritul persoanelor care le oferă în dar. O familie activă, veselă şi unde pe prim plan sunt emoţiile pozitive şi adrenalina, se va diferenţia total de restul. Aceasta va opta pentru mărturii cât mai interesante, mai speciale. Pot fi amuzante, neobişnuite poate şi mult prea stranii pentru iubitorii de obişnuit. Altele vor da preferinţă modelelor drăguţe dar sugestive.

 

 

De o popularitate mare la asemenea festivităţi se bucură borcănaşele cu miere, acoperite cu ţesătură şi la care sunt atârnate mici mesaje de recunoştinţă din partea părinţilor sau este tapat prenumele piciului botezat. Ce poate fi mai plăcut decât o mică surpriză dulce?

 

 

 

Deasemenea, destul de potrivite pentru această sărbătoare sunt şi jucăriile personajelor din poveste atât de îndrăgite de micuţi. Pe lângă toate, un dar mai deosebit sunt obiectele handmade, mai ales dacă acesta este cel mai îndrăgit hobby pentru tine. Handmade este o artă care niciodată nu îşi va pierde din reputaţie deoarece din ea se nasc obiecte unice, individualizate şi în care este depus mult suflet. Câteva utilaje, puţină imaginaţie şi vei îmbina utilul cu plăcutul, vei făuri propriile mărturii de botez creative şi te vei şi distra la maxim. Papucei croşetaţi, bebeluşi pe burtică cu prenumele, aranjamente florale sau coşuri în care poţi pune ceva special, suzete colorate, săculeţe împletite cu lavandă, cutiuţe şi tot felul de obiecte care îţi par cele mai potrivite. Dacă nu eşti sigur că îţi vor ieşi şi nu eşti pregătit să îţi strici propria sărbătoare, apelează la atelierele specializate care îţi pot îndeplini orice poftă imaginară. Cu siguranţă, oricare nu ar fi suvenirul ales, va fi o surpriză extrem de plăcută şi primită cu drag.